Acum o denumim back to school. Și e absolut firesc. În plin proces de globalizare, îmbinarea limbilor în conversație și scriere nu este de condamnat, ci o consecință naturală a folosirii atâtor limbi în tot atâtea domenii, din motive profesionale, culturale, sociale.

Unele lucruri, însă, nu se schimbă niciodată. ”Sfârșit de august spre început de septembrie”, ”miros de rechizite noi”, „câteva teme lăsate pe ultima sută de metri”… Toate au același iz. Iz inconfundabil de nou, de șansa unui început pe care, adult sau copil, nu poți să nu o îmbrățișezi cu drag.

Revenind însă la inocentul început de grădiniță sau ”back to school”, nu putem să nu ne amintim că, dincolo de emoția primilor pași într-o clasă de studiu sau a revederii cu colegii, stau și teama de necunoscut, adaptarea la un program prestabilit, descoperirea primelor responsabilități.

Emoțiile sunt resimțite de părinți și de copii deopotrivă. Fiți, însă, selectivi cu ele și alegeți-le pe cele constructive, care vă vor rămâne amintiri frumoase. Cum? Pregătindu-vă pentru primul contact cu grădinița sau școala sau pentru reîntoarcerea într-un nou an de studiu după o vacanță lungă așa cum este cea de vară.

Dacă vorbim despre primul an de grădiniță, specialiștii în educație propun programe speciale care pregătesc copiii pentru această etapă atât de importantă. De ce spunem asta? Pentru că poate fi definitorie pentru modul în care copilul la o vârstă atât de fragedă poate percepe anii de grădiniță. Se va putea desprinde de părinți? Cum va relaționa cu ceilalți copii? Va respecta regulile unui grup social?

Răspunsurile acestor întrebări sunt chiar beneficiile pe care copiii le vor resimți ca urmare a unor scurte programe pregătitoare:

📌 Autonomie emoțională, să poată rămâne fără părinte în sala de curs;
📌 Autonomie motrică, să poată face o mare parte din activități singur- să își așeze scăunelul și să poată sta pe el, să lucreze la măsuță alături de copii, sa imite sau sa dezvolte mișcări noi, să folosească instrumente ca lipici, culori, pensule, plastilina;
📌 Autonomie în activități de autoîngrijire– la masă, la îmbrăcat, la strâns jucării;
📌 Autonomie în concentrarea atenției și focusare– să își aștepte rândul, să rămână în sarcină, să poată asculta o scurtă povestioară și să urmeze indicațiile unor jocuri simple;
📌 Autonomie în învățare– să încerce și să descopere modalități noi de a interacționa cu mediul înconjurător și cu celelalte persoane.

Asupra beneficiilor educației complementare în anii premergători celor de școală, nici nu mai pot plana dubii. Creativitatea, gândirea critică, setarea de obiective și responsabilități și, mai ales, faptul că poți afla în ce mod este copilul tău inteligent, vor defini nu doar parcursul viitorului elev, ci și al viitorului adult responsabil și adaptabil.

Educația timpurie este pentru copilul tău dacă acesta are între 0.6 și 8 ani și, în mod cert, poți descoperi un astfel de centru la tine în oraș. Tot aici poți solicita lecții demonstrative gratuite, poți să afli totul despre modulele lor  și poți beneficia de reduceri importante cu ocazia back to school.

Înapoi la școală și la grădiniță, așadar. Înapoi la educație! Ce frumos și edificator, ce șansă frumoasă de a vă alinia împreună la startul pentru cel mai curat parcurs în viață… Un back to school plin de emoții de bun augur, părinți și copii!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *