Bullyingul este o problemă serioasă în societatea modernă cu care se confruntă mulți dintre copii. Acesta reprezintă un comportament agresiv repetat care poate fi verbal, fizic sau relațional, în persoană sau online. Agresorii nu încetează acest obicei cu ușurință, iar hărțuirea poate dura o perioadă îndelungată de timp. Victimele agresiunii pot trăi într-o frică constantă legată de agresori, temându-se de unde și cum va acționa acesta.
Cum poate lua formă bullyingul?
• Bullyingul fizic – agresiunea fizică de genul: bătaie cu pumni, picioare sau a da brânci, dar și furtul obiectelor personale, ascunderea sau distrugerea lor.
• Bullyingul verbal – care include poreclele răutăcioase, șicanările, insultele, batjocura și cuvintele răutăcioase adresate asupra felului în care arată o persoană, a etniei, asupra familiei din care face parte etc.
• Bullyingul relațional – excluderea dintr-un grup sau o activitate, refuzul unei persoane de a vorbi și comunica cu altcineva, răspândirea unor zvonuri și minciuni asupra propriei persoane, obligarea participării la anumite activități etc.
Studiile au arătat că agresorii băieți folosesc amenințările fizice asupra victimelor, în schimb ce fetele sunt mai predispuse în a folosi bulllyingul verbal și relațional. În orice situație, nici un timp de bullying nu trebuie tolerat.
Ce este cyberbullyingul, sau bullyingul în mediul online?
Odată cu tehnologia, au apărut multe lucruri menite să ne facă viața mai ușoară. Dar asta a însemnat și că poți fi agresat mult mai ușor, nu doar în medii precum școala sau în fața blocului. Cyberbullyingul poate apărea oriunde prin intermediul tehnologiei: smartphone-uri, email-uri, mesaje și social media. Agresorii se folosesc de tehnologia digitală ca să evite contactul vizual și nu necesită o forță fizică intensă.
Agresorii din mediul online apar sub toate formele și mărimile. Oricine cu acces la Internet și cu un telefon mobil pot agresa pe cineva, fără să-și dezvăluie identitatea. Acest tip de agresiune poate dura foarte mult și poate apărea oriunde. Mai mult, la un click distanță, umilirea și agresiunea poate fi împărtășită cu zeci sau mii de oameni. Atât fetele și băieții pot agresa online, la fel ca și în cazurile anterioare, băieții trimit mesaje amenințătoare fizice, iar fetele trimit mesaje cu texte verbal răutăcioase.
Metodele bullyingului online pot fi trimiterea unor mesaje ostile pe telefon, email sau social media sau spargerea conturilor online personale. Unii agresori pot crea și un website sau pagină pentru umilire.
Efectele bullyingului
Fie că este vorba de bullying fizic, online, relațional sau verbal, rezultatele sunt aproape aceleași. Psihic, victimele se simt rănite, furioase, speriate, fără speranță, izolați și rușinați sau chiar vinovați, crezând că este vina lor.
Unele victime care sunt agresate la școală aleg să chiulească de la ore de frica bullyingului.
Care sunt motivele bullyingului?
Sunt diferite motive pentru care poți fi agresat. Agresorii aleg victime care sunt ”diferite” și nu par a se încadra în mulțime. Fie că este vorba de aspectul fizic, de religie sau de culoarea pielii, totul ce se poate considera un individ diferit. Alte motive pentru care apare hărțuirea:
• Agresorii vor să se simtă importanți și populari
• Sunt și ei victime ale bullyingului
• Au propriile lor probleme personale
Aproximativ 25% din copiii sunt victime ale bullyingului. În caz că ești victimă a bullyingului, trebuie să:
• Nu te învinuiești, pentru că nu este vina ta. Nu trebuie să te simți rușinat de cum arăți sau de cine ești.
• Privește lucrurile din perspectiva agresorului care este doar o persoană nesigură pe sine, ce-și dorește să dețină control asupra sentimentelor altcuiva.
• Adoptă o perspectivă nouă și pozitivă, învață să respiri și să nu te consume faptele agresorilor.
• Petrece mai mult timp cu prieteni înțelegători și care te susțin.
Cum pot părinți și profesorii să prevină și să ajute victimele bullyingului?
Chiar dacă bullyingul doare și îi poate afecta pe copii foarte mult, aceștia sunt foarte reticenți în a comunica cu părinții sau profesorii despre experiențele lor. Aceștia din urmă trebuie să observe comportamentul copiilor. Un copil victimă a bullyingului poate prezenta următoarele semne:
• Izolarea față familie și prieteni
• Scăderea rezultatelor școlare
• Nu dorește să meargă la școală sau să participe în activități de grup
• Se simte neliniștit atunci când folosește telefonul sau social media
• Schimbarea programului de somn, al apetitului
Orice părinte trebuie să fie implicat în viața copiilor. Aveți grijă la anturajul și prietenii copilului, încurajați-l să-și găsească propriul grup de prieten în care se integrează. Vorbiți cât mai mult cu el și despre problemele lui.
Educați-l cu privire la bullying, chiar dacă poate părea prea mic să înțeleagă. Explicați-i că și agresorii sunt tot copii, cu probleme, care trebuie la rândul lor să fie și ei ajutați.
Aveți grijă la mediul unde trăiește. Agresorii provin din medii unde sunt și ei victime. Un mediu cu părinți iubitori, fără abuzuri fizice sau verbale este un mediu ideal pentru creșterea unui copil. Petreceți cât mai mult timp cu acesta!
Observați cât timp petrece pe telefon și ce site-uri frecventează. Tehnologia trebuie moderată pentru cei mici, care sunt ușor influențabili de tot ce se află în mediul online.
O comunicare și educare eficientă poate reduce semnificativ numărul de copii victime agresiunilor, dar și al agresorilor!
Citește și: Psihologii susțin beneficiile comunicării prin semne cu bebelușul tău! Cum poți să faci și tu asta?