Pentru că fiecare copil este unic, cu propriul talent și creativitate, concursul internațional Voices of FasTracKids a fost creat special pentru a încuraja micuții să-și facă vocea și autenticitatea auzită.
Prin Voices of FasTracKids, dorim să încurajăm copiii să vorbească cât mai mult în public, să se exprime liber și cu ușurință și să-și dezvolte gândirea creativă, să le cultivăm comunicarea și vorbirea. Toți copiii vor să fie luați în seamă, iar pentru a reuși, noi le creștem încrederea în sine și le antrenăm leadershipu-ul. Acesta este scopul competiției Voices of FasTracKids.
Beneficiile vorbitului în public
1. Crește încrederea în sine
Copilului îi trebuie dezvoltată încrederea în sine, pentru a se putea confrunta cu problemele din viața mai târzie, de adult. Vorbitul în public este un instrument excelent pentru a avea mai multe încredere în forțele proprii. Prin adresarea unui public larg, va descoperi că părerile sale contează, sunt ascultate, relația cu publicul este una relaxantă și excelentă, iar criticile sunt doar constructive.
2. Îmbunătățirea abilităților de comunicare
Comunicarea este un pas important în dezvoltarea personală, iar comunicarea ideilor înseamnă a folosi cuvinte potrivite pentru a transmite mesajul dorit. Desigur, nu va ieși perfect din prima. Dar cu cât cel mic exersează mai mult vorbitul în public, cu atât va găsi foarte ușor să facă față situațiilor tensionante când va crește.
3. Dezvoltă abilitățile de lider
Nu ne naștem un lider, doar ne dezvoltăm până putem deveni unul. Iar vorbitul în public cu siguranță ajută. Cu cât începe mai repede cel mic a-și exprima ideile în public, cu atât el va avea curajul să și le exprime mai ușor. Astfel, va căpăta curajul să se impună acolo unde alții nu îndrăznesc.
4. Dezvoltă vocabularul
Cu cât scrii mai multe discursuri, cu atât îți dezvolți mai repede vocabularul și înveți noi forme de exprimare. Copilul va învăța de mic cum să vorbească corect, va descoperi noi sensuri ale cuvintelor, noi cuvinte și expresii, care-i vor fi de folos atât la școală cât și în viața personală.
Despre FasTracKids Voices
FasTracKids International dezvoltă abilitățile de comunicare ale copilului prin organizarea FasTracKids Voices. Concursul presupune ca fiecare copil înscris în programele FasTracKids, să creeze o scurtă prezentare în care să vorbească în fața clasei despre oricare dintre temele anuale propuse. Ei trebuie să își scrie singuri discursul, să se documenteze și să îl prezinte în fața colegilor. Prezentarea va fi înregistrată de un instructor FasTracKids.
FasTracKids Voices 2020
Anul acesta, temele propuse sunt:
- Ziua mea preferată la FasTracKids
- Cum mă ajută FasTracKids să am un viitor mai bun?
- Sunt o vedetă FasTracKids pentru că…?
Categoriile de vârstă sunt:
- 3-4 ani
- 4-5 ani
- 6+ ani
Etapa locală se va desfășura până pe 27 martie, data limită la care părinții își pot înscrie copii la FasTracKids Voices și instructorul FasTrack poate realiza prezentarea video, împreună cu copilul.
Până pe 31 martie juriul va analiza filmările intrate în concurs și vor anunța câștigătorii, care vor avansa în etapa națională. Jurații vor ține cont în decizia finală de:
- creativitatea
- eficacitatea în abordarea temei
- limbajul corpului și ținută
- încrederea în sine
- vocabular
- conținut
- tonul vocii
Concurenții NU trebuie asistați în nici un fel de părinți sau instructori.
Le urăm mult noroc tuturor participanților și fie ca cea mai puternică voce să câștige!